“M-am preocupat intens, în primul rând, de problemele gramaticale ale profesiei. E drept, poate că filmul are un soi de entuziasm pe care nu l-am găsit ulterior. Am vrut să fie o poveste omenească și cred că a ieșit ca atare. Iar faptul că este adevărat nu-l consider un merit deosebit, ci o condiție obligatorie. Nu mi-am propus să fac “Mere roșii” adevărat sau mai puțin adevărat. L-am făcut așa cum am simțit.”

Comedie – dramă. În lumea unui orășel de provincie, un tânăr chirurg nonconformist – pasionat consumator de mere roșii – își impune o conduită morală și profesională inflexibilă, dar puternic colorată de umor și umanitate, ca replică dată ticăloșiei, obtuzității administrative și carierismului, care nu reușesc să-l doboare, nici să-l compromită.

Pornit de la un scenariu de Ion Băieșu, filmul lui Alexandru Tatos înfățișează portretul moral încântător și credibil al unui tânăr chirurg care-și înțelege meseria ca pe o pasiune devoratoare. Pe deoparte, este vorba în film despre dăruire, talent, entuziasm, „flacără”, altruism, pe de alta – pentru că filmul are și un „conflict”, susținut cu tact și cu măsură – despre oportunism, egoism, invidie, lașitate, suspiciune. Printre „pozitivii” confecționați ai filmelor românești, medicul din Mere roșii, superb și foarte nuanțat interpretat de Mircea Diaconu (actorul confundându-se cu personajul și vice-versa), este o lăudabilă excepție. Împreună cu Mircea Diaconu apar în film Angela Stoenescu (o asistentă de spital pe care tânărul doctor o iubește), Ion Cojar (o„glorie” medicală care ține ședințe și „trage sfori”), Carmen Galin (o profesoară de psihologie înrudită, ca specie, cu tânărul doctor), Ernest Maftei (un bătrânel guraliv în camera de gardă), Emilia Dobrin, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu… Pe bună dreptate s-a considerat, în cronicile de premieră, că un film precum Mere roșii a contribuit efectiv la maturizarea filmului nostru de actualitate.